Codul lui Enoch 10 – A doua parabola a lui Enoch adresata IMPOTRIVITORILOR

 

Daca episodul trecut am vorbit despre cea dintai parabola din cele 3 prezentate de Enoch, in acest episod trecem la cea de a 2-a parabola.

Daca prima parabola a prezentat o stare de fapt, si mersul lucrurilor conform legii lor,  cea de a doua parabola se adreseaza acelora care nu recunosc numele si locuinta ingerilor si pe Domnul spiritelor.

Ei nu vor putea urca la cer si nu vot putea cobora pe pamant. Adica, acestia ar fi ce care raman suspendati intre lumi, fara puterea de a evolua in alte stari de constiinta superioara dar nici nu se vor putea reincarna pentru a-si corecta karma.

In cea de a doua parabola apare un ALES care va hotara in cele din urma soarta lor, dar care totodata, intareste prin prezenta Sa categoria sfintilor.

Pentru cei drepti, li se face cate o locuinta, pentru cei nedrepti NU. Nu doar ca nu vor avea locuinta si vor rataci printre lumi, dar cu timpul acestia vor disparea, FIIND STERSI de pe fata pamantului.

 

In aceasta parabola, apar 3 personaje decidente.

Cel Batran de zile, Alesul, care insotea pe cel imbatranit de zile si Domnul Spiritelor.

Conform capitolului 43 din cartea lui Enoch, Alesul ar fi FIUL OMULUI ales de catre Domnul Spiritelor si care insoteste pe Cel Batran de zile.

Acest Fiu al omului va smulge regii si stapanitorii din paturile lor pline de desfatari, ii va alunga de pe tronul lor si

VA SEMANA TULBURARE IN RASA CELOR PUTERNICI

Acuma, …. Imaginea nu este chiar straina pentru ca in crestinism suntem familiarizati cu triumviratul Tatal – respectiv Cel Batran de zile, Fiul – respectiv ALESUL si Duhul Sfant –  numit de Enoch,  Domnul Spiritelor.

Insa nu doar in crestinism exista aceasta trinitate.

In toate culturile, exista credinta in 3 personaje Divine.

In india, Brahma, Visnu, Shiva,

in traditiile Persane, Mitra, Ormuz si Ahriman,

In sumer, Anu, Enki si Enlil,

In egipt, Osiris Isis Horus,

si asa mai departe, in toate culturile, si zonele lumii, gasim “guvernul” Divin condus de 3 forte principale.

Enoh insa le atribuie actiuni distincte fiecaruia mult mai detaliat decat in cartile Bibliei.

PARABOLA CONTINUA, cu imaginea in care Cel Baran de zile, deschide o carte si incepe judecata.

Imi place insa stilul plastic si poetic al cartii lui Enoch si vreau sa citim cap 45 incepand de la vers 1

 

Capitolul 45

1.In acest timp am zarit izvorul dreptatii, care nu seaca niciodata si de unde se raspandesc o multime de raulete, care sunt rauletele intelepciunii. Acesta este locul in care veneau sa bea toti cei insetati si astfel se incarcau de indata cu intelepciune si isi faceau casa lor alaturi de cei drepti. cei alesi si cei sfinti.

 

  1. Si la acea ora Fiul omului a fost chemat in fata Domnului spiritelor si numele Sau in fata Celui batran de zile.
  2. Si inaite de facerea soarelui si a astrelor, inainte ca stelele sa fi fost asezate pe bolta cereasca, a fost chemat numele Fiului de om in fata Domnului spiritelor. El va fi reperul celor drepti si sfinti, ei se vor sprijinii de El si astfel nu vor putea fi clintiti; El va fi lumina neamurilor.
  1. El va fi speranta pentru cei a caror inima este cuprinsa da neliniste. Toti cei care locuiesc pe pamant se vor inchina in fata Lui si iL vor adora; ei iL vor sarbatori, iL vor lauda, ei vor canta laude Domnului spiritelor.

  2. Astfel Alesul si Misteriosul a fost creat, inainte de facerea lumii si fiinta Sa nu va avea sfarsit.

 

  1. El a fost prezent si a aratat sfintilor si dreptcredinciosilor intelepciunea Domnului spiritelor; caci El este Cel care a pastrat partea lor de mostenire. Caci ei au urât si au alungat departe de ei lumea cea nelegiuita, au urât lucrarile si drumurile acesteia si n-au vrut sa cheme decat numele Domnului spiritelor.

 

  1. Astfel, prin acest nume vor fi ei mantuiti si vointa Sa va fi viata lor. in ziua aceea, regii si puternicii de pe pamant, cei care au cucerit lumea prin forta bratelor lor, vor fi umiliti.

 

Parabola continua cu laude aduse la adresa Alesului de catre cei drepti si nenorocirea care se abate asupra celor care au stapanit lumea prin forta bruta.

Daca citim aceste capitole cu un ochi catre carte si un ochi catre scena politica de azi, este imposibil sa nu vedem similitudini si asemanari izbitoare.

Daca acum 30 de ani in urma, se vorbea despre Noua ordine mondiala doar pe la colturi si in grupuri mici considerate de unii conspirationisti, astazi se vorbeste in gura mare de catre toata lumea.

Daca in urma cu 30 de ani, subiectul familiilor care ne conduc din umbra era aproape necunoscut, astazi se vorbeste tot mai des de Deep State, Statul parallel, statul subteran, si entitatea Telefonica.

Asta cu entitatea Telefonica o tot aud in utlimul timp rostita de Mugur Ciuvica si Bogdan Chireac.

Adica, ei au inteles ca  bazaconiile facute de cei care vremelnic sunt alesi in fruntea poporului, nu sunt bazaconiile lor.

Un partid aflat la putere nu face lucrurile de capul lui si daca uneori se credea ca ordinele vin de la presedinte, s-au prins in cele din urma ca si presedintele primeste la randul sau niste ordine.

Dar de la cine?

Si pentru ca nu au identificat cu nume si prenume cine da ordinele, cine trage sforile, ci vad doar o prezenta, o umbra si o voce la capatul celalt al telefonului,  au numit acest datator de ordine

ENTITEA TELEFONICA.

Nici macar persoana nu i-au putut spune.

Asa ca… au gasit un termen potrivit care atunci cand l-am auzit pentru prima data spusa de Mugur Ciuvica am ras instant pentru faptul ca mi s-a parut cea mai potrivita descriere a fortei conducatoare.

Unii vin, altii pleaca, asa cum spune si cantecul:

Vin ai nostri pleaca-ai nostri. Noi ramanem tot ca prosii….

Adica… nu iti trebuie ochelari speciali sa vezi ca lumea in care traim este condusa de forte pe care nu le vedem la televizor, nu le cunoastem nici pe nume, si nu le putem JUDECA noi, pentru ca nu cunoastem jocul si nici lupta.

Si totusi, deasupra “realitatii” pe care o percepem noi, exista o alta realitate care influenteaza realitatea perceptiilor noastre.

Sa privim inca odata vers 4 din cap 43

 

  1. El va alunga regii de pe tronul lor si din regatele lor, pentru ca au refuzat sa Il onoreze, Sa-i ridice osanale si sa se umileasca in fata Aceluia caruia i-au fost date toate regatele. El va semana tulburare in rasa celor puternici; ii va sili sa plece in fata Lui. Intunericul va deveni locuinta lor si viermii le vor tine tovarasie in paturile lor; nici o speranta pentru ei sa iasa din acest loc desgustator caci ei nu au chemat numele Domnului spiritelor.

 

Voi vedeti ce vad eu?

Unde mai e democratia? Unde mai este libertatea daca INCHINAREA VA FI FACUTA CU SILA.  Cei care refuza a oferi onoarea lor, sunt alungati de pe tronurile lor.

 

Enoch prezinta polii pozitiv si negativ cu detaliile cele mai surprinzatoare. In timp ce polului negativ ii atribuie detalii ce tin de cunoastere, invatare, amestecare cu oamenii, (am prezentat in episoadele anterioare “nedreptatile” oferite de Azaziel si Samiaza. Da… s-au grabit, au stricat planurile divine) dar in acelasi timp, Enoch atrbuie polului pozitiv, elemente care ar fi de departe catalogate ca nedrepte.

 

  • Seamana tulburare in randul celor puternici (atentie… un detaliu special pentru ca in randul celor slabi nu este nevoie pentru ca astia se supun de frica.
  • Ii place sa umileasca pe cei care nu sunt de acord cu el
  • OBLIGA la inchinare impotriva constiintei lor

 

Pana la capitolul 48, Enoch ne prezinta o scena pe care noi cititorii de azi, o plasam inevitabil in viitor.

 

Ne vedem cumva prezenti intr-o linie de timp, asteptand ca evenimentele sa se intample conform descrierii.

 

Insa blocul cu 30 de etaje de care vorbeam episodul trecut e in NON-MISCARE. Si tu, ca trecator prin el, te opresti la etajul 6 sa admiri privelistea pe geam. Iti aduci aminte ca ti-ai uitat borseta cu acte in masina si te intorci.

Ajuns la masina primesti un telefon care iti anuleaza planurile si trebuie sa pleci.

Pentru tine, statueta de bronz care era la nivelul 7 nu s-a materializat. Nici macar nu stii de prezenta ei pentru ca inca nu ai ajuns acolo.

Deaceea Enoch continua aceasi parabola in cap 49 precizand ca exact in locul in care a vazut aceste mistere a fost RIDICAT de un vartej si dus catre apus.

Ce a vazut el acolo?

Niste munti. Unul de fier, unul de bronz, unul de argint, altul de aur, de metal lichid si unul de plumb.

Am vorbit in alte sesiuni ca acestea sunt epoci de timp, – la fel ca si viziunea lui Nabucodonosor cu un chip uman format din 4 metale, a caror explicatie Daniel a facut-o referindu-se la EPOCI DE TIMP.

Insa inchidem paranteza ca sa nu pierdem linia prin care ne conduce Enoch.

El cere explicatie,  si I se spune ca

“Toate aceste lucruri pe care tu le-ai vazut, privesc imperiul lui Mesia si sunt simbolul domniei Sale si a puterii Sale pe pamant.”

Va las pe voi sa cititi restul versetelor ca sa castigam din timp, pentru ca veti observa similitudini cu ceea ce cunoastem ca fiind marele potop  din timpul lui Noe.

Citesc acum doar primele 3 versete din cap 52

 

  1. Si apoi Cel Batran de zile s-a cait si a spus: Este fara rost ca am distrus pe toti locuitorii pamantului.

  2. Si El a facut legamant pe marele Sau nume zicand: Nu, eu nu ma voi mai purta asa cu locuitorii pamantului.

  3. Ci eu voi aseza un semn pe cer, si el va fi o marturie intre ei si mine, pentru vesnicie, pentru toate timpurile cat vor mai dura cerul si pamantul.

 

Cuvinte asemanatoare gasim in

Geneza 8:21

  • si Domnul a zis in inima Lui: „Nu voi mai blestema pamantul, din pricina omului, pentru ca intocmirile gandurilor din inima omului sunt rele din tineretea lui; si nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am facut.

  • Cat va fi pamantul, nu va inceta semanatul si seceratul, frigul si caldura, vara si iarna, ziua si noaptea!”

Apoi in geneza 9:12-13 citim

  • Si Dumnezeu a zis: „Iata semnul legamantului pe care-l fac intre Mine si voi si intre toate vietuitoarele care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni in veci:

  • curcubeul Meu, pe care l-am asezat in nor, el va sluji ca semn al legamantului dintre Mine si pamant.

Faptul ca Enoch specifica de fiecare data ca este dus intr-un loc sau altul, IN ACELASI TIMP, si vede diferite scene, din epoci diferite de timp, l-a facut sa numeasca aceste descrieri ca fiind PARABOLE, pentru ca ele sunt VARIABILE, in functie de UTILIZATOR.

La fel ca si blocul cu 30 de etaje din alegoria noastra.

Astfel, UTILIZATORUL, experimenteaza evenimente diferite in functie de variabila introdusa, si pentru el, DOAR PENTRU EL, evenimentele pe care le simte, le traieste, le percepe, sunt BUNE, RELE sau NEUTRE.

In discursurile politice de azi am auzit adesea afirmatia : “ne-am luat tara inapoi” , sau haideti la vot si puneti stampila pe noi. Asa vom reusi sa ne luam tara inapoi.

Doamne cat de virusat este acest mesaj.

Cine ia tara inapoi si de la cine?

Ca si cum tara ar apartine unui partid. Dar stai.. ca si cei care au votat PSD sunt romani, si cei care au votat PNL sunt tot romani. Iar daca AUR vine cu mesajul de a lua tara inapoi, da scurtcircuit mental electoratului prajindu-I inca odata vointa de alegere.

Pai cine o ia de la cine?

Este doar un mesaj ce apasa pe butonul psihologic al omului frustrat de hotia statului.

Pai daca statul NU AR FURA cetatenii, nici cetatenilor nu le-ar sta capul sa fure statul. Daca statul ar fi drept, si cetatenii vor fi drepti.

Daca statul ar avea legi vesnice si ar avea o justitie corecta si dreapta, parghii corecte de colectare a impozitelor, cetatenii vor fi la fel de corecti.

Pe vremea cand eram tanar si cu vise marete, tot auzeam ca patronii fura angajatii, fura statul, vai mama, sunt niste hapsani si cei mai odiosi din lume.

Cu dorinta de a fi un altfel de patron, deschid o firma cu dorinta sincera de a fi FOARTE CORECT.

Toate platile la zi, toate platile facute la virgula, si cuvantul sa fie cuvant.

Dupa un an de activitate constat ca eram epuizat si nu mai puteam tine pasul.

Cand fac un audit mai amanuntit observ ca angajatii ma furau. Deaceea, tot ce castigam EU, cu tranzactiile pe care le facea, jumatate se duceau pe taxele de la stat si jumatate pe salariile angajatilor.

Am considerat angajatii corecti ca si mine, insa fara sa fac mare efort, surprind un angajat care tocmai lua 10.000 de euro commission pentru o tranzactie a unei cladiri a carui proprietar mi-a dat-o mie in exclusivitate iar un angajat tocmai o vanduse fara ca eu sa stiu.

Atunci am deschis ochii si am descoperit mai multe astfel de “nedreptati” cum ar spune Enoch, si vad ca lumea E REA.

Asa ca am devenit si eu rau si am dat afara toti angajatii.

De la fisc am avut un control si am fost amendat cu 5000 lei pentru ca o factura data de un alt agent economic, pentru un echipament pe care EU l-am cumparat, am platit-o cu doua chitante.

Chesti de procedura si de interpretare a legii. Pentru ca in definitiv nu am prejudiciat statul cu nici macar un leu.

Dar asa au considerat agentii de control ca pentru plata unei singure facuturi cu doua chitante, (un avans de 3000 lei si restul platii dupa 3 zile cu 4500 lei) constituie fapta contraventionala si imi da amenda 5000 lei.

Pai stai frate… unde e este prejudiciul? Pentru ce imi dai amenda…

Asa e legea – imi spun.

Pai ce lege?.. asa a hotarat omul de la care am cumparat. Am dat un avans, si apoi am platit restul. Duceti-va la ala si vedeti de ce a procedat asa. Eu doar am spus cum platesc, restul de formalitati mergeti la el si vedeti de ce a facut o singura factura cu doua chitante si nu a facut altfel…

Imi deschide legea si imi citeste: “platile fragmentate sunt interzise”.

Raman si mai uluit.

EI imi explica… aici scrie PLATILE nu INCASARILE.

Fara cuvinte.

Am decis de atunci sa NU MAI FIU CORECT. Pentru ca statul nu a dat nici 2 bani pe mine ca pana atunci am fost correct.

Cine produce hotii?… Un alt hot mai mare.

Cine produce infractori? – Un alt infractor mai mare.

Si acum o sa zambiti si resuflati linistiti.

Asa bree.. gata.. am gasit vinovatul. Statul asta corupt e vinovat ca eu sunt nedrept. Lumea din jur care e nedreapta cu mine, ma face sa fiu si eu nedrept cu ei.

Pai… exista scapare din acest cerc vicios?

Da…. Rupand cercul.

Cum facem asta?…

Vedem in episodul urmator in care vom analiza cea de a 3-a parabola a lui Enoch, care se adreseaza DREPTILOR.

Tine aproape.

 

Lasă un răspuns