Ho ho hooo…. vine sarbatoarea dovlecilor umpluti cu lumanari si odata cu ea, postarile pro si contra.
Unii zic ca e sarbatoare satanica. Altii, judecand dupa istoricul ei, spun ca are la baza credinte si practici crestine. Pareri total opuse si totusi valid exprimate.
Apai, daca ma iau dupa ce simt EU cand vad mascatii astia, zgariati pe ochi in machiaj horor sau cu capul bagat cu totul in dovleac, e clar…. e satanic. Adica tot ce imi produce repulsie e satanic.
Daca intrebi pe cei ce adora sarbatoarea, de ce se joaca cu farsele lui satana, se vor uita asa prin tine nestiind pana unde este gluma si pana unde se intinde ignoranta.
Am spus… dupa mine, nu mi-as indemna copilul sa se maimutareasca de hallowen, dar nici nu i-as interzice daca asta simte sufletul sau.
Hai sa explic putin paradoxul.
Caracteristic acestei sarbatori sunt de departe, MASTILE. Hai sa ne deghizam, hai sa ne gletuim si vopsim fetele sau sa ne punem ce accesorii credem ca ne reprezinta.
Intrebare pentru cei care simt repulsie (ca si mine de altfel) la asemenea exprimare:
Cand in fiecare zi a anului, 24/24 7 zile din 7 esti nevoit sa te ascunzi in spatele unei masti, cui slujesti?
Cand la banala intrebare : „Ce faci”? raspunzi cu bine, desi sufletul iti este sfasiat, cui te inchini?
Cand esti nevoit sa zambesti mecanic pentru ca asa este protocolar si sa te prefaci ca tresalti de bucurie ca vine nasul, soacra, ginerele, nora (excludem bucuriile sincere), in vizita la tine, nu traiesti zilnic hallowen-ul?
Cred ca ai inteles ideea.
Multi din cei ce critica hallowen-ul stau ascunsi mereu in spatele unei masti, pentru a-si ascunde orgoliul, vanitatea, saracia, goliciunea, orbirea, snobismul, etc.
Si totusi, cand intr-o zi din an, adolescentul are „libertatea” de a-si exprima vizibil masca (cat de horor se simte in adancul constiintei sale, sau cat de fericit e, sau cum si-ar dori sa fie perceput), tindem sa ii etichetam ca „dati dracului”, cand in realitate, sufletul lor sa fie mult mai curat decat al multor „judecatori” pe gratis?
Am scris aceste ganduri dupa ce intamplator m-am intalnit cu un grup de tineri adolescenti pe strada, mascati si zugraviti pe moaca.
Am zambit si m-am exprimat cu voce tare:
– Iaaaaaauite….
Doar un cuvant, mai mult a sunet decat cuvant si copii aia, mi-au zambit.
Ei…. in zambetul acela am gasit aceste cuvinte. Zambetul acela care a exprimat poate, mai mult decat am scris eu in aceste cuvinte.
Daca pentru ei aceasta zi e singura din an cand pot sa isi exprime emotii reprimate de-alungul anului?
(Inainte sa dati cu parul, reflectati. Si da…. nu sunt un sustinator al hallowen-ului. Cand la scoala, unii parinti au propus serbare de hallowen, nu am fost de acord. Am fost in barca celor ce au respins ideea.)