Intr-un interviu cu Michael Nehls, Tucker Carlson află despre „cel mai rău lucru făcut vreodată” minții umane. În cadrul acestei secvențe, Dr. Nehls, care este apreciatul autor al cărții „The Indoctrinated Brain” (Creierul îndoctrinat), a oferit o examinare detaliată a atacului fără precedent asupra libertății mentale care a avut loc în timpul COVID, situație pe care Carlson a descris-o ca fiind „cel mai rău lucru făcut vreodată”.
Tucker a întrebat: „De ce, după ce s-a demonstrat că vaccinul cu ARNm nu oprește transmiterea, guvernele au continuat să îl impună populațiilor lor?”.
Nehls a răspuns că nu a fost vorba despre sănătate sau despre a face bani. A fost vorba despre „cucerirea minții umane”.
„Și este chiar mai rău decât atât (subminarea capacității de a gândi)”, a continuat el.
„Așadar, dacă oprești această producție (de noi celule nervoase) și forțezi hipocampul să memoreze toate aceste povești diferite, aceste narațiuni care induc frică, atunci aceste texte vor intra în creier. Ele vor fi memorate în hipocampus, dar cu un cost: vor anula amintirile preexistente.”
„Așadar, ceea ce se întâmplă”, a spus Nehls, „este că, dacă anulezi cu narațiunile, cu narațiunile de frică, cu narațiunile tehnocratice, anulezi amintirile preexistente, individualitatea sau personalitatea ta și o schimbi.”
„Dacă ar fi intenționat, acesta ar fi cel mai rău lucru făcut vreodată”, a replicat Carlson.
„Absolut”, a fost de acord Nehls
Poti vedea interviul video publicat de activenews, aici.
Acum, ca o ironie a sortii, (mama ei de conspiratie care s-a dovedit mereu ca prezinta adevarul), iata ce spuneam eu in toiul marii pandemii:
De la minutul 18:16, spun faptul ca intr-un razboi terestru, afectarea comunicarii aduce avantaj adversarului. In lupta cu expansiunea constiintei umante, afectarea comunicarii cu tine insuti, cu Sursa, cu Divinul, cu ceea ce iti ofera libertatea gandirii, este metoda prin care adversarul cauta sa obtina puncte pe terenul de lupta.
Astfel, mintea ta, a mea, a tuturor, devenita campul marii batalii din univers, este miza uriasa a luptei, si bucatica ta de aparat.
Esuezi?… tocmai ti-ai vandut libertatea.
O vorba inteleapta spune ca „timpul le rezolva pe toate”.
Astazi o spun cumva cu amaraciune pentru ca e groaznic sa descoperi ca ai dreptate cand nu vrei sa ai. As fi vrut sa ma insel cand toate toate trompetele externe cautau sa imi innabuse sunetul interior al mintii care imi spunea ca „plandemia” este o strategie de ocupare a mintii si inlantuirea sufletului pentru a-i impiedica ascensiunea spre iluminare.